Briose cu Fructe Confiate si Bezea

Briose cu fructe confiate si bezea

La multi ani si bine v-am gasit in 2016!

Zapada asternuta zilele acestea imi inspira (ce credeti?) bezele moi si pufoase, dulci si imbietoare (deh, fiecare cu inspiratia lui! :D ). Si pentru ca as manca un desert cu un parfum mai vesel, care sa contrasteze cu atmosfera oarecum monotona, incremenita de afara, m-am gandit sa pregatesc o reteta de briose cu fructe confiate si bezea cu apa de trandafiri.

Desi nu prea este vreme de iesit pe afara, am dat totusi o fuga pana la magazinul din colt – bine aprovizionat, spre norocul meu! – si mi-am cumparat ingredientele pentru briose, plus apa de trandafiri si cateva fructe confiate: am ales cateva bucati de ananas, papaya si smochine confiate.

Briose cu bezea si apa de trandafiri

Daca vreti sa incercati si voi reteta, puteti folosi la fel de bine si alte tipuri de fructe confiate sau chiar cateva bucati de turkish delight, in functie de preferintele fiecaruia. Iar daca vreti ca rasfatul sa fie complet, serviti briosele acestea parfumate alaturi de o ceasca cu ceai cald de fructe. Iarna va trece mai repede si mai usor :)

Briose cu Fructe Confiate si Bezea
 
Timp de Pregatire
Timp de Gatit
Timp Total de Preparare
 
Reteta de iarna: briose cu fructe confiate si bezea cu apa de trandafiri
Tipul Retetei: Desert
Numar Portii: 12
Ingrediente
Ingrediente aluat:
  • 2 oua
  • 100 g zahar
  • coaja rasa de la o portocala
  • 1 lingurita esenta de vanilie
  • 300 ml lapte batut
  • 150 ml ulei
  • 200 g faina
  • 1 plic praf de copt
  • 100 g fructe confiate (ananas, papaya, smochine)
Ingrediente bezea:
  • 4 albusuri de ou
  • 8 linguri de zahar
  • ½ lingurita otet
  • 3 lingurite apa de trandafiri
  • 50 g cubulete papaya confiata
Instructiuni
Preparare aluat:
  1. Ouale si zaharul se pun intr-un bol inalt si se amesteca bine cu telul sau mixerul pana cand zaharul se topeste.
  2. Se adauga esenta de vanilie si coaja rasa de portocale.
  3. Se toarna laptele batut si se amesteca apoi se adauga si uleiul.
  4. Faina si praful de copt se cern in amestecul format si se omogenizeaza.
  5. Fructele confiate se taie in bucatele mici si se adauga in aluat.
  6. In tava pentru briose se aseaza foite de copt si se toarna aluatul. Tava se baga in cuptorul preincins pentru aproximativ 20 de minute. Briosele se coc la o temperatura medie.
Preparare bezea:
  1. Albusurile de ou se pun intr-un bol inalt si curat si se bat pana se obtine o spuma aerata.
  2. Se adauga cate o lingura de zahar si se mixeaza incontinuu.
  3. Se adauga o jumatate de lingurita de otet si se amesteca in continuare pana se obtine o bezea tare si lucioasa.
  4. La final se adauga apa de trandafiri si se amesteca.
  5. Dupa 20 de minute de stat la cuptor, briosele se scot si se orneaza cu bezea si se reintroduc in cuptor pentru 5 minute.
  6. Dupa coacere, briosele se scot din tava si se orneaza cu bucatele mici de papaya.

______

Va doriti propriul vostru caiet de retete, in care sa va puteti nota retetele preferate? Va recomand modelul meu de caiet pentru retete, pe care il puteti personaliza cu numele vostru! Sau il puteti face cadou unei persoane dragi cu ocazia sarbatorilor, a zilei de nastere sau a oricarei alte ocazii speciale pentru voi.

Blank Cookbook include o pagina dedicata unde, asa cum va spuneam, va puteti scrie numele, un grafic al unitatilor de masura folosite in bucatarie (precum si conversiile aferente), un index al retetelor voastre (care cuprinde numele fiecarei retete, pagina acesteia si rating-ul de 1-5 stele alocat de voi) si nu mai putin de 115 pagini in care puteti scrie propriile voastre creatii culinare, retetele familiei, ori retete inspirate din diverse alte surse.

Fiecare dintre cele 115 pagini pentru retete este numerotata si include urmatoarele sectiuni: numele retetei, timp de pregatire, timp de gatire, numar de portii, lista de ingrediente, instructiuni, precum si o sectiune pentru mentiuni speciale.

Blank Cookbook este o carte de bucate in adevaratul sens al cuvantului, are coperti lucioase (atat in varianta cu coperta cartonata, cat si in varianta cu coperta clasica) si un design elegant.

Puteti comanda chiar acum caietul pentru retete Blank Cookbook, cu livrare la voi acasa, facand click pe bannerul de mai jos:

Blank Cookbook - caiet pentru retete

______

Alte retete in care am folosit fructe confiate mai gaisti aici, aici si aici.

Spor la gatit si pofta buna!

Trackbacks

Speak Your Mind

Acorda o Nota: