Briosa Uriasa cu Rodie
Tipul Retetei: Desert
Timp de Pregatire: 
Timp de Gatit: 
Timp Total de Preparare: 
Numar Portii: 1
 
O briosa uriasa, cu antioxidanti naturali din suc de rodie.
Ingrediente
Ingrediente compozitie:
  • 4 oua
  • o cana de zahar
  • 5 linguri apa minerala
  • o cana de faina
  • esenta de vanilie, dupa gust
  • o lingurita praf de copt
  • coaja de la o jumatate de lamaie
Ingrediente crema:
  • 300 ml smantana pentru gatit
  • 2 linguri de zahar pudra
  • 2 linguri de sirop de rodie
  • cateva bobite de rodie
Instructiuni
Pregatirea compozitiei:
  1. Inainte de a incepe pregatirea compozitiei, se pregatesc toate ingredientele. Este foarte important ca ouale sa fie la temperatura camerei astfel incat la frecarea cu zaharul acestea sa formeze o compozitie pufoasa.
  2. Se spala rodia, se taie si se scot toate bobitele rosii din interior.
  3. Se porneste cuptorul si se unge forma din teflon cu unt sau cu ulei.
  4. Se pun ouale intr-un bol si se bat bine cu mixerul aproximativ 5 minute apoi se adauga zaharul si se amesteca in continuare.
  5. Se adauga cele 5 linguri de apa minerala, esenta de vanilie si coaja de lamaie. Amestecul format ar trebui sa capete o consistenta cremoasa.
  6. Se adauga faina cernuta impreuna cu praful de copt si se amesteca incet cu o spatula sau cu o lingura, pana la omogenizare.
  7. Compozitia astfel formata se toarna in forma si se baga la cuptor. Se lasa la foc mediu timp de 30 de minute.
  8. Dupa cele 30 de minute se scoate briosa din cuptor si se lasa la racit inca 30 de minute.
  9. In timp ce briosa se raceste, se poate pregati crema de frisca.
Pregatirea cremei:
  1. Se pune smantana intr-un bol impreuna cu zaharul pudra si se amesteca pana se formeaza frisca.
  2. Se adauga incet siropul de rodie pana cand crema de frisca devine roz.
  3. Dupa ce briosa s-a racit, se taie in doua pe orizontal si se adauga crema de frisca, atat cat va place, pe partea taiata.
  4. Deasupra se orneaza cu restul de crema de frisca si cu bobite de rodie (va recomand ca, inainte de a o servi, sa lasati briosa la frigider cel putin 30 de minute astfel incat aceasta sa absoarba din savoarea siropului de rodie, iar crema sa fie racoritoare).
Recipe by Briose de Acasa at http://www.briosedeacasa.ro/briosa-uriasa-rodie/