Cupcakes cu Ciocolata si Mandarine
Tipul Retetei: Desert
Timp de Pregatire: 
Timp de Gatit: 
Timp Total de Preparare: 
Numar Portii: 16
 
Cupcakes cu cacao, ciocolata (cum altfel? :) ) si mandarine.
Ingrediente
Ingrediente Aluat:
  • 1 pachet unt
  • 1 cana zahar
  • 2 oua
  • 1 cana de lapte
  • esenta de portocale, dupa gust
  • coaja de la 2 mandarine
  • 2 cani faina
  • 1 plic praf de copt
Ingrediente Frosting:
  • 250 g mascarpone
  • 150 g crema de ciocolata
  • 2 linguri de cacao
  • 3 linguri de zahar pudra
  • 2 mandarine pentru ornat
Instructiuni
Preparare Aluat:
  1. Untul taiat cuburi se pune intr-un bol si se amesteca cu mixerul, la viteza medie, pana devine cremos.
  2. Se adauga zaharul si se mixeaza pana cand acesta se dizolova in compozitie.
  3. Ouale se adauga unul cate unul, amestecand in continuu.
  4. Se adauga apoi laptele, esenta de portocale si coaja de la cele doua mandarine.
  5. Pentru a obtine cupcakes pufoase, este bine ca faina sa fie cernuta impreuna cu praful de copt, inainte ca ambele sa fie incorporate in aluat.
  6. Toate ingredientele se amesteca bine cateva minute.
  7. Se pun foitele de copt in forme sau tava si se umplu cu compozitia, apoi se baga in cuptorul incins pentru 20 de minute, dupa care se lasa la racit.
Preparare Frosting:
  1. Se amesteca 250 g mascarpone impreuna cu 3 linguri de zahar timp de aproximativ 3 minute.
  2. Se adauga 150 g de crema de ciocolata si 2 linguri de cacao.
  3. Crema obtinuta se lasa la frigider 30 de minute, timp in care devine putin mai ferma.
Pentru ornare, cele doua mandarine se taie in felii subtiri. Apoi, peste cupcakes se adauga frostingul si feliile de mandarine.
Recipe by Briose de Acasa at http://www.briosedeacasa.ro/cupcakes-ciocolata-mandarine/