La multi ani, dragilor si bine v-am regasit in 2017!
In vacanta care tocmai a trecut mi-am propus sa ma odihnesc, fara a petrece prea mult timp in bucatarie. O pauza bine-meritata, pentru ca dupa sarbatori a ramas suficienta mancare pentru a hrani familia timp de cateva zile, dar si pentru ca – recunosc – imi intru mai greu in ritm dupa cateva zile de repaus .
Cu toate acestea, astazi m-a cuprins dorul de bucatarie si mai ales de framantat si copt, asa ca m-am gandit la o reteta simpla de mini tarte cu mar si crumble, coapte in tava de briose.
Am intotdeauna in bucatarie mere, faina, zahar brun si scortisoara. Pentru restul ingredientelor am dat fuga la supermarket-ul din apropiere si in mai putin de treizeci de minute de cand mi-a venit ideea, m-am apucat de treaba. Mini tartele cu mar si crumble sunt dulci-acrisoare, miros a scortisoara si sunt perfecte la micul dejun, avand unt si smantana. Merg la fel de bine ca desert dupa o masa de pranz mai usoara sau ca gustare intre mese.
Odata cu inceperea scolii sau a gradinitei, le puteti strecura in pachetelul celor mici, pentru o surpriza gustoasa in pauza de masa.
Va invit sa notati reteta si modul de preparare:
- 300 g faina
- 150 g unt
- 2 linguri smantana
- 1 ou
- 1 lingurita sare
- 2 linguri zahar brun
- 3 mere mari
- 3 linguri de zahar brun
- 2 lingurite scortisoara
- 100 g arahide maruntite (optional)
- Faina se cerne intr-un vas mare si se amesteca cu zaharul si sarea.
- Untul rece se taie cubulete si se adauga peste faina, apoi se amesteca cu mana, frecand faina cu bucatile de unt, pana se obtine un amestec nisipos.
- Se pun deoparte, intr-un bol, 6 linguri din acest amestec (acesta va fi crumble-ul folosit la montarea mini tartelor).
- Peste restul amestecului se adauga oul si smantana apoi se omogenizeaza. Aluatul se framanta cateva minute pana se obtine o bila compacta.
- Aluatul se lasa in frigider o ora.
- Merele se spala si se decojesc, apoi se dau prin razatoare.
- Merele se calesc impreuna cu zaharul brun si scortisoara intr-un vas antiaderent.
- Dupa intervalul de o ora, aluatul se intinde intr-o foaie subtire si se taie in bucati patrate, care apoi se modeleaza sub forma unor cosulete.
- Tava de briose se unge cu unt si fiecare cosulet de aluat se aseaza in tava.
- In fiecare cosulet se adauga cate o lingura de umplutura iar deasupra se presara din crumble-ul pastrat mai devreme. Optional se pot adauga arahide maruntite, pentru o textura si mai crocanta.
- Tava se introduce in cuptorul incins. Mini tartele se coc la foc mediu, timp de 25 de minute, apoi se scot si se lasa la racit inainte de a fi servite.
______
Va doriti propriul vostru caiet de retete, in care sa va puteti nota retetele preferate? Va recomand modelul meu de caiet pentru retete, pe care il puteti personaliza cu numele vostru! Sau il puteti face cadou unei persoane dragi cu ocazia sarbatorilor, a zilei de nastere sau a oricarei alte ocazii speciale pentru voi.
Blank Cookbook include o pagina dedicata unde, asa cum va spuneam, va puteti scrie numele, un grafic al unitatilor de masura folosite in bucatarie (precum si conversiile aferente), un index al retetelor voastre (care cuprinde numele fiecarei retete, pagina acesteia si rating-ul de 1-5 stele alocat de voi) si nu mai putin de 115 pagini in care puteti scrie propriile voastre creatii culinare, retetele familiei, ori retete inspirate din diverse alte surse.
Fiecare dintre cele 115 pagini pentru retete este numerotata si include urmatoarele sectiuni: numele retetei, timp de pregatire, timp de gatire, numar de portii, lista de ingrediente, instructiuni, precum si o sectiune pentru mentiuni speciale.
Blank Cookbook este o carte de bucate in adevaratul sens al cuvantului, are coperti lucioase (atat in varianta cu coperta cartonata, cat si in varianta cu coperta clasica) si un design elegant.
Puteti comanda chiar acum caietul pentru retete Blank Cookbook, cu livrare la voi acasa, facand click pe bannerul de mai jos:
______
O alta reteta noua in care am folosit mere si scortisoara este reteta de briose cu banana, mere si crema cu scortisoara, iar daca vreti sa incercati si alte briose la fel de speciale, va recomand briosele cu urda si stafide.
Va urez multa inspiratie in bucatarie si spor la gatit in 2017! Pofta buna!
Speak Your Mind