Briose cu Lichior de Portocale si Fructe Confiate

Briose cu lichior de portocale si fructe confiate

Briose cu lichior de portocale si fructe confiate

Sarbatorile de iarna se apropie cu pasi repezi. Totul in jurul nostru ne aminteste ca vine Craciunul: colinde care rasuna peste tot, vitrine frumos decorate si – mai ales – oameni agitati, in goana dupa cadouri :) .

Doar acasa gasesti liniste sa iti pui in ordine meniul de Craciun, lista de cadouri si cea de cumparaturi, sa impodobesti bradul si – bineinteles – sa testezi cateva retete inainte de mesele festive :P . Asa mi-am petrecut si eu week-end-ul care tocmai a trecut. Le-am bifat chiar pe toate, in asa fel incat sa fiu linistita ca am totul sub control!

Briose de Craciun cu lichior de portocale si fructe confiate

Reteta de briose cu lichior de portocale si fructe confiate am testat-o sambata trecuta. Era absolut necesar sa testez in avans gustarea dulce pentru Craciun. Am cumparat toate ingredientele, am incins cuptorul si am copt o tava de briose parfumate pe care le-am savurat apoi impreuna cu cei dragi, in timp ce impodobeam bradul. Da, iubesc sarbatorile de iarna si iubesc mirosul de portocale si vanilie care iti incalzeste sufletul si te face sa visezi la toate lucrurile frumoase din viata!

Briosa de Craciun cu lichior de portocale, alune si stafide

*Briosele mele au fost fotografiate de Adrian Banu

Acum ca v-am descris asa frumos starea mea de week-end :) , haideti sa trecem la treburi mai serioase! Iata reteta:

Briose cu Lichior de Portocale si Fructe Confiate
 
Timp de Pregatire
Timp de Gatit
Timp Total de Preparare
 
Reteta de briose de Craciun cu lichior de portocale si fructe uscate (stafide, nuci, alune de padure, arahide, migdale, caju)
Tipul Retetei: Desert
Numar Portii: 10
Ingrediente
  • 2 oua
  • 150 g zahar brun
  • 100 ml ulei
  • 2 linguri lichior de portocale
  • 1 lingurita esenta de portocale
  • coaja rasa de la o portocala
  • 1 lingurita extract de vanilie
  • 250 g faina
  • 1 plic praf de copt
  • 1 lingurita bicarbonat de sodiu
  • 150 g mix de fructe uscate (stafide, nuci, alune de padure, arahide, migdale, caju)
Instructiuni
  1. Ouale si zaharul se pun intr-un bol si se amesteca bine pana cand zaharul se topeste.
  2. Se toarna incet uleiul si se amesteca incontinuu.
  3. Se adauga apoi aromele: coaja, esenta si lichiorul de portocale, apoi extractul de vanilie.
  4. Faina, praful de copt si bicarbonatul de sodiu se cern in aluat si se omogenizeaza totul.
  5. Fructele se taie in bucati mici si se adauga in aluat.
  6. Briosele pot fi coapte in foite de copt si tava speciala pentru briose, sau in forme din silicon sau aluminiu. Pentru a obtine briosele pe care le vedeti in fotografiile alaturate, eu am folosit forme din aluminiu.
  7. Aluatul se toarna in forme si se introduce in cuptorul preincins.
  8. Briosele se coc la o temperatura medie, timp de 25 de minute, apoi se scot si se lasa la racit.
  9. Pentru un aspect festiv, le puteti lega cu o fundita si le puteti decora cu crengute de brad.



Daca doriti sa incercati si alte retete cu specific de sarbatori, s-ar putea sa va placa si urmatoarele: briosele lui Mos Craciun, cupcakes cu fulgi de nuca de cocos sau briose de Mos Ajun cu nuci si scortisoara.

Pana data viitoare va urez spor la gatit, pofta buna si Sarbatori ca in povesti! Craciun fericit tuturor!

Mini-briose cu Stafide, Curmale si Prune Uscate

Mini-briose cu stafide, curmale si prune uscate

Mini-briose cu stafide, curmale si prune uscate

Daca e luni, atunci sa incepem saptamana in forta cu o reteta de briose cu fructe confiate! In dimineata asta m-am trezit mai devreme decat de obicei si mi-am inceput saptamana in bucatarie, printre forme de copt, foite colorate si instrumente pentru gatit. E o activitate care ma binedispune si imi place sa imi incep ziua asa – atunci cand pot, bineinteles. Astazi ardeam de nerabdare sa incerc noile forme de mini-briose pe care mi le-am cumparat in weekend, asa ca la ora 7 fix m-am apucat de copt briose :D . Am ales o reteta simpla, care sa fie gata in 30 de minute, dar care sa merite din plin efortul trezitului cu noaptea-n-cap: mini-briose cu stafide, curmale si prune uscate.

Mini-briose cu fructe confiate

 

Mini-briose pentru micul dejun

Aceasta reteta contine toate ingredientele necesare unui mic dejun delicios: oua, lapte, crema de branza si fructe confiate. Puteti servi mini-briosele cu un pahar de suc proaspat de fructe, cu un pahar de lapte cald sau cu o cafea, dupa cum va place.

Eu am ales trei feluri de fructe confiate al caror gust se combina foarte bine: curmale (dulci si bogate in vitamine, calciu si aminoacizi), stafide brune (cu gust delicat si continand o cantitate mare de fibre care reduc aciditatea din stomac) si prune uscate (cu gust usor acrisor, bogate si ele in vitamine, potasiu si fibre).

Sper ca v-am facut curiosi sa-mi incercati reteta! Iata mai jos si detaliile:

Mini-briose cu Stafide, Curmale si Prune Uscate
 
Timp de Pregatire
Timp de Gatit
Timp Total de Preparare
 
Reteta super-rapida pentru micul dejun: mini-briose cu stafide, curmale si prune uscate. Gata in 30 de minute! Reteta este pentru 20 mini-briose, sau 10 briose de dimensiuni normale.
Tipul Retetei: Desert
Numar Portii: 20
Ingrediente
  • 2 oua
  • 50 g zahar brun
  • 50 ml ulei
  • 50 ml lapte
  • 100 g crema de branza
  • 200 g faina
  • 1 plic praf de copt
  • 1 pastaie de vanilie
  • coaja rasa de la o portocala
  • 50 g stafide brune
  • 50 g curmale
  • 50 g prune uscate
Instructiuni
  1. Ouale si zaharul se pun intr-un bol si se amesteca bine cu telul.
  2. Se adauga coaja rasa de portocala si semintele de la o pastaie de vanilie.
  3. Se toarna incet uleiul, amestecand in continuu.
  4. Se incorporeaza si crema de branza.
  5. Se adauga jumatate din cantitatea de faina impreuna cu praful de copt si se amesteca.
  6. Se toarna laptele, apoi restul de faina. Aluatul se omogenizeaza bine.
  7. Curmalele si prunele se curata de samburi si, impreuna cu stafidele, se taie in bucati mici, apoi se incorporeaza in aluat.
  8. De data aceasta eu am folosit forme metalice de mini-briose pe care le-am uns cu ulei apoi am turnat aluatul direct in ele. Daca nu aveti astfel de forme, le puteti inlocui cu forme din silicon, insa fara a folosi foite de copt (este posibil ca briosele sa se lipeasca de foite, avand in vedere ca in reteta se utilizeaza o cantitate mica de ulei si multe fructe).
  9. Briosele se coc la foc mediu, timp de 15 minute. Nu uitati: cuptorul trebuie incins bine inainte de a introduce formele cu aluat.
  10. Dupa coacere, briosele se scot, se lasa la racit cateva minute si apoi sunt gata de servit.

 



Daca va plac deserturile cu fructe, incercati si reteta de briose cu avocado si grapefruit.

Spor la gatit si pofta buna!

Briose cu Urda si Stafide

Briose cu urda si stafide

Briose cu urda si stafide

Astazi la pranz am avut pofta de un desert usor si parfumat, dar care sa poata fi cat mai usor de preparat. Si pentru ca vremea rece de dimineata nu ma incuraja deloc sa ies la cumparaturi, m-am hotarat sa inventariez ingredientele pe care le aveam in frigider. Spre norocul meu, am gasit tot ce aveam nevoie si asa a luat nastere reteta de astazi: briose cu urda si stafide, care pot fi consumate atat calde, abia scoase din cuptor, cat si reci, atunci cand toate gusturile si mirosurile s-au intrepatruns deja, pentru un rezultat cu adevarat delicios.

Briose cu biscuiti, urda si stafide

 

Briosa pufoasa cu urda si stafide aurii

 

Muffins cu biscuiti, urda si stafide

Retineti ca ingredientele acestei retete nu necesita atentie sporita in ce priveste temperatura la care trebuie folosite sau modul lor de preparare – deci nu aveti cum sa gresiti la aceste capitole -, asa ca briosele vor avea un succes garantat, fiind gata de servit in doar 40 de minute.

Daca vreti sa le incercati, iata si pasii pe care trebuie sa ii urmati… pam-pam :D :

5.0 from 1 reviews
Briose cu Urda si Stafide
 
Timp de Pregatire
Timp de Gatit
Timp Total de Preparare
 
Reteta de briose cu baza din pesmet de biscuiti si compozitie pufoasa de urda si stafide aurii.
Tipul Retetei: Desert
Numar Portii: 10
Ingrediente
Ingrediente aluat biscuiti:
  • 250 g biscuiti digestivi
  • 50 g unt
  • 150 ml lapte
  • 2 linguri de zahar pudra pentru ornat
Ingrediente compozitie urda:
  • 400 g urda
  • 2 oua
  • 130 g iaurt
  • 3 linguri de miere
  • coaja rasa de la o lamaie
  • 1 pastaie de vanilie
  • 2 linguri de stafide aurii
Instructiuni
Preparare aluat de biscuiti:
  1. Biscuitii se sfarama intr-un blender, si se pun apoi intr-un bol.
  2. Untul se pune intr-un vas pe foc pana se topeste, peste el se adauga laptele si se amesteca, apoi se toarna peste biscuiti.
  3. Pesmetul de biscuiti se amesteca bine cu laptele si untul, formand astfel baza brioselor.
Preparare compozitie cu urda:
  1. Se bat ouale cu iaurtul, se adauga apoi urda, mierea si aromele: coaja de lamaie, semintele de la pastaia de vanilie.
  2. Se amesteca totul bine si se incorporeaza stafidele care au stat in apa cateva minute pentru a se hidrata.
Coacere briose:
  1. Pentru coacere se vor folosi forme sau tava din silicon.
  2. In forme se pune cate o lingura din aluatul de biscuiti, apoi 2 linguri din amestecul cu urda.
  3. Se presara cateva stafide deasupra si se baga la cuptor.
  4. Briosele se lasa la copt 20 de minute, apoi se scot, se lasa cateva minute la racit si se orneaza cu zahar pudra.

 



Spor la gatit si pofta buna!

P.S.: Daca va plac deserturile mai racoritoare, notati si reteta mea de cupcakes cu nuci caju si frosting de limeta.