Mini-briose cu Stafide, Curmale si Prune Uscate
Tipul Retetei: Desert
Timp de Pregatire: 
Timp de Gatit: 
Timp Total de Preparare: 
Numar Portii: 20
 
Reteta super-rapida pentru micul dejun: mini-briose cu stafide, curmale si prune uscate. Gata in 30 de minute! Reteta este pentru 20 mini-briose, sau 10 briose de dimensiuni normale.
Ingrediente
  • 2 oua
  • 50 g zahar brun
  • 50 ml ulei
  • 50 ml lapte
  • 100 g crema de branza
  • 200 g faina
  • 1 plic praf de copt
  • 1 pastaie de vanilie
  • coaja rasa de la o portocala
  • 50 g stafide brune
  • 50 g curmale
  • 50 g prune uscate
Instructiuni
  1. Ouale si zaharul se pun intr-un bol si se amesteca bine cu telul.
  2. Se adauga coaja rasa de portocala si semintele de la o pastaie de vanilie.
  3. Se toarna incet uleiul, amestecand in continuu.
  4. Se incorporeaza si crema de branza.
  5. Se adauga jumatate din cantitatea de faina impreuna cu praful de copt si se amesteca.
  6. Se toarna laptele, apoi restul de faina. Aluatul se omogenizeaza bine.
  7. Curmalele si prunele se curata de samburi si, impreuna cu stafidele, se taie in bucati mici, apoi se incorporeaza in aluat.
  8. De data aceasta eu am folosit forme metalice de mini-briose pe care le-am uns cu ulei apoi am turnat aluatul direct in ele. Daca nu aveti astfel de forme, le puteti inlocui cu forme din silicon, insa fara a folosi foite de copt (este posibil ca briosele sa se lipeasca de foite, avand in vedere ca in reteta se utilizeaza o cantitate mica de ulei si multe fructe).
  9. Briosele se coc la foc mediu, timp de 15 minute. Nu uitati: cuptorul trebuie incins bine inainte de a introduce formele cu aluat.
  10. Dupa coacere, briosele se scot, se lasa la racit cateva minute si apoi sunt gata de servit.
Recipe by Briose de Acasa at https://www.briosedeacasa.ro/mini-briose-stafide-curmale-prune-uscate/