Briose cu Avocado si Grapefruit

Briose cu avocado si grapefruit

Astazi va propun o reteta de briose cu fructe – parca ar merge un desert mai racoritor de data aceasta, nu credeti? Ce-i drept, nu pot sta departe de ciocolata prea mult timp - asa cum s-a intamplat si la reteta de data trecuta cand nu m-am putut abtine sa folosesc putina ciocolata alba :D – dar astazi am rezistat tentatiei. Despre retetele care vor urma insa, nu promit nimic! Trebuie sa ramaneti “pe frecventa” ca sa aflati ce surprize v-am pregatit pentru 2015.

Dar sa revenim la briosele de astazi: briose cu avocado si grapefruit, colorate, vesele si gustoase. Avocado este un fruct care poate fi folosit cu usurinta intr-o multime de preparate – de la salate usoare sau sosuri picante, pana la deserturi – pentru ca nu are un gust puternic si poate fi asociat cu alte ingrediente sau fructe aromate. Pentru crema pe care am preparat-o astazi este important ca fructul de avocado sa fie bine copt si moale. Astfel, acesta poate fi pasat si mixat cu restul ingredientelor, iar crema va fi aerata si pufoasa.

Briose cu crema de avocado si bucati de grapefruit

 

Briose cu avocado si grapefruit proaspat

Sunteti gata pentru reteta?

5.0 from 1 reviews
Briose cu Avocado si Grapefruit
 
Timp de Pregatire
Timp de Gatit
Timp Total de Preparare
 
Reteta simpla de briose racoritoare, cu crema de avocado si bucati de grapefruit proaspat.
Tipul Retetei: Desert
Numar Portii: 16
Ingrediente
Ingrediente aluat:
  • 6 oua
  • 150 g zahar
  • semintele de la o pastaie de vanilie
  • 200 g faina
  • 1 plic praf de copt
  • coaja rasa de la o lamaie
  • 100 ml ulei
Ingrediente crema:
  • 250 g branza mascarpone
  • 1 bucata avocado
  • 2 linguri zeama de grapefruit
  • 3 linguri zahar pudra
  • cateva felii de grapefruit proaspat pentru ornat, dupa gust
Instructiuni
Prepararea aluatului:
  1. Ouale la temperatura camerei se pun intr-un vas larg si inalt. Acestea se mixeaza cateva minute, apoi se adauga zaharul si se continua mixarea pana cand spuma formata umple vasul.
  2. Se adauga vanilia si coaja rasa de lamaie.
  3. Faina si praful de copt se incorporeaza in aluat si se amesteca.
  4. La sfarsit se toarna incet uleiul, amestecand in continuu.
  5. Aluatul se toarna in foite de copt asezate in tava speciala de briose sau in forme de silicon.
  6. Tava se baga in cuptorul incins pentru aproximativ 20 de minute la o temperatura medie.
  7. Dupa coacere, briosele se scot si se lasa la racit inainte de a fi ornate.
Prepararea cremei:
  1. Branza mascarpone rece, direct de la frigider, se pune intr-un vas impreuna cu zaharul pudra si se mixeaza.
  2. Avocado se spala si se decojeste. Miezul moale si copt al fructului se paseaza cu furculita, apoi se adauga peste crema de mascarpone.
  3. Se adauga 2 linguri de zeama de grapefruit apoi si se mixeaza.
  4. Briosele se orneaza cu crema si cu bucati de grapefruit, apoi se lasa la frigider cateva ore inainte de a fi servite.

 



Ca de obicei, astept cu nerabdare impresiile voastre! :)

Spor la gatit si pofta buna!

Comments

  1. Malaescu Andreea Maria says

    Am combinat avocado si grapefruit doar in salate pana acum, nu m-am gandit la briose, dar imi place atat de mult cum ti-au iesit ca am sa incerc si eu.

Trackbacks

Speak Your Mind

Acorda o Nota: